WhatsApp va permite trimiterea unui mesaj mai multor persoane simultan

Foto: Gulliver/GettyImages

Cea mai recentă versiune de test a aplicaţiei WhatsApp pentru Android include posibilitatea trimiterii unui mesaj către mai multe persoane odată. Până acum, WhatsApp permitea trimiterea unui mesaj doar unei singure persoane ori grup de persoane. Cei care doreau să trimită, de exemplu, o poză mai multor prieteni, erau nevoiţi să realizeze aceeaşi operaţiune pentru fiecare persoană în parte.

Trimiterea unui mesaj către mai multe persoane nu este o noutate în domeniul aplicaţiilor de chat. Utilizatorilor de la noi, această funcţie le este cunoscută, sub de numirea de ”mas” (de la mass-message), de pe vremea bătrânului şi demodatului Yahoo! Messenger.

Noua generaţie de aplicaţii de chat pentru dispozitivele mobile mai are, însă, de lucru până să se pună la punct cu toate funcţiile pe care utilizatorii le cer. Spre exemplu, WhatsApp are pe lista de îmbunătăţiri facilităţi precum apelurile video, posibilitatea adnotării imaginilor şi suportul pentru GIF-uri animate.

Deşi este deţinută tot de Facebook, WhatsApp reprezintă în acest moment cea mai bună alternativă la Facebook Messenger din punctul de vedere al ”încărcării”.

Pe o parte, Facebook Messenger a devenit o adevărată platformă software dotată cu o mulţime de funcţii care depăşesc cu mult sfera unei aplicaţii de chat. Nu doar că marea masă a utilizatorilor nu folosesc decât funcţiile de bază, dar încărcarea cu tot felul de opţiuni duce la rularea greoaie a aplicaţiei şi la un consum mai mare de energie, aspect important pentru dispozitivele mobile.

De cealaltă parte, WhatsApp a rămas o aplicaţie concentrată pe simpla comunicare dintre persoane. Ca urmare, se mişcă mult mai repede şi pune şi un stres mai mic pe bateria telefonului.

WhatsApp are peste un miliard de utilizatori activi lunari, după ce a dobândit numai în 2015 aproximativ 300 de milioane de noi utilizatori.

Leave a Comment