După succesul lui iPhone 10 şi al gamei Galaxy S9, a venit rândul chinezilor de la Huawei. Aceştia au lansat, la Paris, noua generaţie de telefoane inteligente din gama P 20.
Huawei promite că noile aparate vor face fotografii de cea mai înaltă calitate. În plus, versiunea premium, P20 Pro, vine cu primul sistem triplu de camere şi cel mai puternic zoom existent acum pe piaţa telefoanelor mobile.
Cele două terminale sunt securizate printr-un sistem de recunoaştere facială, despre care producătorul spune că este mai rapid decât cel folosit de Apple. Bateria ţine o zi şi jumătate, promit chinezii.
Preţul telefoanelor, care sunt deja disponibile cu precomandă şi în România, variază între 3.000 şi 3.900 de lei.
Leave a Comment