Următorul model de iPhone s-ar putea încărca wireless

Următorul model de iPhone este aşteptat să aducă schimbări majore atât în ceea ce priveşte designul, cât şi partea tehnică, informează Newo. Printre noutăţile aşteptate se numără şi încărcarea wireless.

Încărcarea wireless nu este o idee tocmai nouă în domeniul smartphone-urilor, dar, până acum, nici nu a fost adoptată pe scară largă şi nici nu a avut o abordare care să aducă utilitatea şi confortul aşteptate.

Până acum, puţinele telefoane cu încărcare wireless presupuneau plasarea pe o aşa-zisă bază responsabilă de inducţia magnetică, dar care, la rândul ei, era conectată la priză şi avea o arie de activitate redusă.

Ming-Chi Kuo, analistul care îşi bazează informaţiile pe activitatea producătorilor de componente şi care stă la baza majorităţii zvonurilor despre iPhone care se concretizează, susţine că următorul model de iPhone, ce s-ar putea numi chiar iPhone 8 (fără a exista un iPhone 7S) ar urma să se poată încărca wireless.

Este posibil ca anul viitor Apple să lanseze trei modele de iPhone, cu dotări şi preţuri diferite, şi toate trei să încorporeze sistemul de încărcare wireless. Pe de altă parte, Ming-Chi Kuo crede că doar cel mai scump model va include şi încărcătorul wireless.

Pentru a-şi diferenţia produsele, Apple ar putea să dezactiveze funcţia de încărcare wireless pe modelele mai ieftine, astfel ca versiunea de top să fie singura care să permită încărcarea wireless.

Dacă acest zvon se concretizează, mai mult ca sigur că Apple va veni cu un sistem de încărcare wireless mult mai practic decât cele folosite până acum.

Scenariul cel mai plauzibil ar fi ca încărcătorul wireless să aibă un randament foarte mare, astfel încât încărcarea să se realizeze şi pe distanţe de câţiva metri. Asta înseamnă că un încărcător conectat la priză ar putea alimenta wireless un telefon aflat pe masa din centrul camerei.

Ming-Chi Kuo este de părere că iPhone 8 va fi doar primul produs Apple care va dispune de noul sistem de încărcare wireless şi că, în anii următori, compania americană va extinde suportul pentru această tehnologie şi la alte produse, precum tablete şi chiar laptopuri.

Leave a Comment