Un nou telefon pliabil cu clapetă este brevetat de Xiaomi; Are ecran secundar și seamănă mult cu Galaxy Z Flip

Planurile celor de la Xiaomi referitoare la dezvoltarea unui pliabil cu clapetă avansează și ca dovadă avem un nou brevet proaspăt primit de către compania chineză și asta la doar o săptămână distanță de la alt terminal similar brevetat. Dacă varianta anterior văzută avea o cameră foto circulară în spate, acum modelul actualizat schimbă abordarea de la exterior odată cu reducerea modului foto și cu implementarea unui micuț ecran secundar.

Acest look pe care îl privim aici ne duce mult cu gândul la Samsung Galaxy Z Flip și nu ar fi exclus ca Xiaomi să fi pregătit și alte brevete unde display-ul de la exterior este mai generos. Telefonul de față are o cameră foto duală și un bliț LED alungit care seamănă cu un emoji, iar în modul vedem și acel micuț ecran pe care vor fi afișate detalii precum ora, vremea și poate un vizor pentru fotografierea selfie.

La interior apare ecranul pliabil cu un mic decupaj oval în zona superioară și asociat găzduirii camerei selfie. La bază vedem portul de încărcare și grila difuzorului iar în lateral dreapta apar butoanele fizice de volum și cel power unlock. Deși este greu de spus când exact va lansa Xiaomi un astfel de terminal pliabil cu clapetă, faptul că brevetele sosesc în avalanșă ne dă speranțe că nu vom mai avea mult de așteptat.

Leave a Comment