De câteva săptămâni bune internetul a început să ne ofere și leak-uri asociate lui Redmi K50 , un nou telefon sau mai bine zis serie de telefoane care se pregătește de lansare. Întâi am avut un teaser subtil de la un oficial al companiei care vorbea despre acest lineup, după care descopeream un terminal misterios cu procesor Snapdragon 870 despre care se credea a fi Redmi K50. Recent am aflat detalii despre un membru al seriei cunoscut sub numele de cod "Ingres".
Astăzi sosesc noi detalii despre aceste telefoane, în primul rând faptul că seria va include 3 modele, fiecare cu procesoare diferite. De asemenea, acestea se vor diferenția și în materie de cameră foto, pe modelul de bază urmând a fi integrată o cameră principală de 48 mpx , iar pe cel high-end o cameră wide de 50 megapixeli . Varianta de top va opta pentru cameră foto de 108 megapixeli .
Deși numele nu sunt bătute în cuie, cel mai probabil vorbim aici despre modelele Redmi K50, Redmi K50 Pro și Redmi K50 Pro+. Varianta din urmă este așteptată la pachet cu următorul procesor flagship de la Qualcomm, acela fiind Snapdragon 898 . Pe Redmi K50 Pro va fi integrat un procesor Snapdragon 888 aparent, iar în cazul modelului vanilla nu există încă detalii despre cipset-ul de la interior dar nu m-ar mira să fie un Snapdragon 860/870, asta dacă nu cumva se merge pe MediaTek.
Ca elemente diferite vom mai avea și puterea de încărcare, cu alimentare la 120W pe K50 Pro+ , la 100W pentru K50 Pro și 67W pentru Redmi K50. Lansarea ar putea avea loc fie pe final de lună decembrie, fie undeva în perioada ianuarie-februarie 2022.
Leave a Comment