Primele probleme la iPhone 8. De ce se crapă telefoanele

După Samsung, cu Galaxy Note 7, a venit rândul producătorului Apple să aibă probleme, cu telefoanele iPhone 8. Tot mai mulți utilizatori din întreaga lume reclamă că smartphone-urile se crapă din cauză că se umflă bateria.

Apar tot mai multe cazuri raportate în mai multe țări din lume în legătură cu noile telefoane iPhone 8 Plus, lansate recent de Apple. Clienții gigantului american se plâng că bateria smartphone-ului se umflă, iar iPhone-urile se crapă.

Potrivit The Guardian, cel puțin cinci cazuri au fost semnalate în toată lumea, de la Hong Kong, Japonia, Taiwan, Canada ori Grecia.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Site-urile de tehnologie au relatat în ultima vreme despre problemele iPhone 8, preluând fotografii postate de utilizatori pe rețele de socializare.

Fotografiile arată cum ecranele smartphone-urilor Apple se dezlipesc de carcasa de aluminiu. Oficialii Apple au spus pentru The Guardian că sunt la curent cu problemele relatate de site-urile de tehnologie și că investighează cazurile apărute.

Primul caz de iPhone 8 Plus cu baterie umflată a apărut în Taiwan. La cinci zile după ce a cumpărat smartphone-ul, clienta l-a trimis înapoi reprezentanței Apple.

De atunci, toate cazurile apărute în întreaga lume arată același lucru: ecranul se detașează de carcasă. Unii utilizatori spun că au primit telefonul deja defect, în timp ce alții spun că bateria s-a umflat doar câteva zile de utilizare.

Apple nu este primul mare producător care se confruntă cu astfel de probleme. Anul trecut, competitorul Samsung a fost nevoit să recheme toate modelele Galaxy Note 7, după ce apăreau tot mai multe cazuri de combustie din cauza bateriei. Peste 100 de incidente au fost confirmate, iar gigantul sud-coreean a suferit pagube de miliarde de dolari din cauza problemelor.

Leave a Comment