Locuitorii suburbiilor americane declară război aplicațiilor de trafic

Timothy Connor este unul dintre locuitorii unui cartier liniștit, care dintr-o dată s-a trezit că pe lângă locuința lui trecea o mașină la două secunde. Într-o dimineață, el și vecinii lui s-au trezit în zgomot de claxoane. Când s-a uitat pe fereastră a văzut că pe strada cu un singur sens pe care locuia se crease un blocaj de circulație în care erau implicate circa 12 mașini, iar doi șoferi erau pe punctul să sară la bătaie, potrivit The Washington Post .

Inițial, Connor s-a plâns primăriei din Takoma Parks, a făcut plângeri inclusiv la poliție, dar șoferii bucuroși că au descoperit o scurtătură erau de neoprit. El și vecinii lui au pus semne ca să oprească traficul și consilierul local Tim Male a încercat să convingă Goole Maps să scoată strada din aplicație. Degeaba.

„Îi puteam vedea cum se uită în telefon. S-au creat blocaje de circulație, oamenii claxonau. A fost îngrozitor” , a spus Connor.

Singura soluție pe care a văzut-o bărbatul pentru a aduce liniștea înapoi în Takoma Park a fost să saboteze aplicația Waze. La fiecare oră de vârf intra pe rețeaua de socializare și posta anunțuri false cu privire la un accident în zonă, radare și alte probleme în speranța de a devia traficul de pe strada lui.

A continuat cu acest „atac de gherilă” timp de două săptămâni înainte ca aplicația să îi interzică accesul, după ce a detectat sabotajul. Connor a devenit astfel o victimă colaterală în bătălia care se ducea pe rețeaua de socializare în toată țara când liniștea unor cartiere a început să fie perturbată de șoferii care, mulțumită aplicației Waze, descopereau noi rute ocolitoare, scrie Washington Post .

Timothy Connor nu știa, însă, că lupta se ducea pe mai multe fronturi. Aplicațiie de trafic au acaparat majoritatea orașelor mari din SUA și încet, încet multe persoane s-au trezit în situația lui Timothy Connor.

În Los Angeles, orașul cu cei mai mulți utilizatori Waze, mai multe persoane au pornit o campanie coordonată pentru a înșela aplicația. Vecinii s-au adunat și au postat pe aplicație diverse probleme în cartierele lor. Însă Waze a fost cu un pas înainte.

Aplicația nu poate fi păcălită pentru mult timp. În primul rând, sistemul știe dacă șoferul este în mișcare.

„Sistemul funcționează pe baza datelor date de șoferi. Astfel, dacă postezi că a avut loc un accident într-o anumită zonă și nu este adevărat, vor apărea 10 șoferi care vor scrie că nu este adevărat”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Waze, Julie Mossler.

Compania a decis să blocheze utlizatorii care postează informații false.

Waze are 50 de milioane de utilizatori în toată lumea. Aplicația oferă un sistem de navigare prin combinarea în timp real a hărții unui oraș cu informațiile pe care le primește de la fiecare șofer activ. Viteza media, blocaje de circulație și diverse probleme apar aproape instantaneu pe interfața aplicației. Dacă un singur șofer Waze găsește o scurtătură promițătoare o alee mai necunoscută, mii de șoferi pot urma, potrivit Washington Post .

Pe lângă „bătălia” dusă de locuitorii suburbiilor și cartierelor rezidențiale și autoritățile au început să ia măsuri împotriva aplicațiilor de trafic.

În Los Angeles, un consilier local din suburbia Sherman Oaks vrea să depună o moțiune prin care să le ceară companiilor care produc aceste aplicații să excludă străzi rezidențiale mai mici din algoritmele lor.

De asemenea, în Atlanta odată cu creșterea populației din zonă și-au făcut apariția și 45.000 de mașini care, zilnic, blocau intersecțiile importante din oraș. În aceste condiții, șoferii au început să folosească diverse aplicații care le dădeau rute ocolitoare pe străzi rezidențiale. Acum, primăria a ajuns să pună semne pentru a restricționa întoarcerea la stânga sau la dreapta la intersecții cheie.

„ Înainte doar localnicii știau toate rutele ocolitoare, dar Google Maps și Waze dau tuturor de știre. În unele cazuri mai extreme trebuie să tratăm această problemă pentru a prezerva sfințenia unui cartier rezidențial”, a spus Bates Mattison, consilier local într-o suburbie din Atlanta.

Aplicațiile nu au creat traficul, a explicat consilierul, dar le-au dat șoferilor niște rute ocolitoare de care nu ar fi știut în alte condiții.

În Portland, șoferii care încercau să evite un șantier au început să circule pe o stradă, care era considerată„rută verde” pentru biciclete. Primăria a trebuit să pună bariere pentru a restricționa traficul pe această stradă, relatează Washington Post .

Misiunea Waze este să distribuie traficul mai eficient pe străzile din orașe, a explicat purtătoarea de cuvânt a Waze, nu să creeze blocaje de circulație.

„Acestea fiind spuse, traficul trebuie să meargă undeva” a spus Julie Mossler.

Deși aplicația va continua să redirecționeze șoferi pe orice stradă unde le permite legea, programatorii Waze vor instala alerte acolo unde sunt școli sau trebuie circulat cu viteză mai mică.

Inginerii de trafic spun că aglomerarea străzilor mai lăturalnice este efectul negativ al aplicației, care de altfel a avut doar efecte pozitive pentru trafic.

Leave a Comment