Un grup non-profit din Israel intenţionează să trimită pe Lună o navă spaţială fără pilot, în februarie 2019, aceasta urmând să fie prima aselenizare a unei astfel de nave după 2013, relatează Newo.
Nava, care are forma unei mese rotunde cu patru picioare din fibră de carbon, va decola în decembrie de la baza din Cape Canaveral, la bordul unei rachete Falcon 9 a Space X, a declarat Ido Anteby, directorul general al organizaţiei non-profit SpaceIL.
Misiunea are rolul să transmită pe Pământ imagini şi înregistrări video, precum şi măsurători ale câmpului magnetic, timp de două zile de la aselenizarea care va avea loc pe 13 februarie.
„Nava noastră spaţială va fi cea mai mică navă care a aselenizat vreodată pe Lună”, a spus Anteby.
Începând din 1966, Statele Unite şi fosta Uniune Sovietică au trimis pe Lună 12 nave spaţiale fără piloţi, utilizând forţa de frânare pentru a efectua aselenizări line. China a procedat la fel în 2013.
Nava israeliană, prezentată marţi la sediul contractorului de stat din domeniul apărării Israel Aerospace Industries, are o înălţime de circa 1,5 metri şi o greutate de 585 de kilograme. Ea are patru picioare din fibră de carbon şi carburantul reprezintă până la două treimi din greutatea ei.
Nava se va desprinde de rachetă la o altitudine de 60.000 de kilometri, va orbita Pământul în elipse din ce în ce mai largi şi, aproximativ două luni mai târziu, va intersecta orbita Lunii. Apoi va încetini şi va aseleniza uşor, fără ca vehiculul spaţial să se deterioreze.
„Aselenizarea este partea cea mai complicată. Locul ales este relativ plat, iar nava spaţială are comunicare vizuală cu Pământul. Din momentul în care nava ajunge în punctul în care va începe aselenizarea, va fi complet autonomă”, a explicat Anteby.
SpaceIL este susţinută în mare parte de donatori privaţi, între care se află magnatul cazinourilor Sheldon Adelson şi miliardarul Morris Kahn, care este unul dintre co-fondatorii Amdocs, una dintre cele mai mari companii israeliene de înaltă tehnologie.
Leave a Comment