Despre Huawei Nova 8i scriam în urmă cu doar câteva zile, atunci când aflam primele detalii despre acesta. Astfel, știm că telefonul va sosi cu procesor Snapdragon 662 de la Qualcomm, iar design-ul ar urma să fie similar cu cel abordat în cazul lui Huawei Mate 30 Pro. Astăzi se și confirmă look-ul, dar și faptul că telefonul va avea o cameră quad în spate. Avem detalii mai jos.
Huawei Nova 8i ar avea un modul circular în cadrul căruia se regăsesc 4 senzori foto. Chiar dacă look-ul este similar cu cel regăsit pe Mate 30 Pro , observăm că spatele ar fi puțin mai curbat. De asemenea, observăm că telefonul va avea butoane fizice pentru volum . Ca un reminder, în cazul lui Mate 30 Pro se foloseau gesturi pe ecran pentru schimbarea volumului, întrucât el nu avea butoane laterale.
De asemenea, pare-că telefonul are un senzor pentru amprente lateral, integrat în butonul power. Ecranul rămâne un mister totuși, deși publicația Playfuldroid spune că Nova 8i va avea o cameră selfie în decupaj bulină, în colțul din stânga. Cât despre setup-ul quad din spate, acesta ar fi constituit dintr-o cameră principală de 64 MP , una de 8 MP ultrawide și doi senzori a câte 2 MP (Macro și Bokeh). Bateria ar fi o unitate de 4300 mAh, iar telefonul se va încărca rapid, la 66W.
Procesorul folosit aici ar fi Snapdragon 662 , smartphone-ul suportând doar conectivitate 4G. Mai știm că nu va sosi cu HarmonyOS din fabrică. Noul sistem de operare al celor de la Huawei este disponibil momentan doar în China. Astfel, sunt șanse ca Huawei 8i să debuteze global , rulând Android 10 cu interfața EMUI 11 aplicată peste. Nu avem încă o dată de lansare, dar având în vedere multitudinea de scăpări, acesta ar putea debuta curând.
Leave a Comment