Huawei a inaugurat astăzi cel de-al 12-lea Forum Global Mobile Broadband (MBBF), care se desfăşoară în Dubai. Acel discurs a fost ţinut de preşedintele rotativ al companiei, Ken Hu , care a vorbit despre starea actuală a dezvoltării 5G şi despre oportunităţi pentru viitor. Avem informaţii în rândurile următoare.
Ken Hu a subliniat 3 domenii de oportunitate pe care Huawei se va axa în perioada următoare a creşterii 5G: servicii XR , piaţa B2B şi dezvoltarea cu emisii reduse de carbon . Aflăm şi că în acest moment exista 176 de reţele comerciale 5G în întreaga lume, care deservesc peste 500 de milioane de abonaţi.
În segmentul de consumatori, viteza medie de descărcare este de aproximativ 10 ori mai mare decât cea 4G, ceea ce a crescut adoptarea la scară largă a aplicaţiilor precum VR şi streaming la 360 de grade.
Business/Enterprise
În zona business/enterprise există 10.000 de proiecte care explorează aplicaţii 5G B2B (5GtoB) în întreaga lume. Aplicaţiile 5G au fost puse la treabă în producţie, minerit şi porturi, trecând de faza de testare şi fiind utilizate la scară largă. Peste jumătate din cele 10.000 de proiecte 5GtoB se află în China şi există deja un număr mare de cazuri de utilizare
Oficialul a vorbit şi despre schimbări mai largi care vor avea impact pe termen lung asupra industriei TIC, inclusiv transformarea digitală accelerată de pandemie. Cloud-ul şi AI-ul au devenit indispensabile pentru toate organizaţiile şi schimbările climatice sunt şi ele un punct de discuţie cât se poate de serios. Ca urmare industria trebuie să se adapteze şi asta se întâmpla prin pregătirea reţelelor, dispozitivelor şi conţinuturilor pentru o creştere explozivă în Extented Reality (XR).
Pentru a susţine o experienţă de genul fiabilă, reţelele trebuie să ofere viteze de download de peste 4.6 Gbps, cu o latenă de cel mult 10 milisecunde.
Utilizare în industrie
Huawei a lansat încă de anul trecut obiective 5.5G şi acum contribuie la abordarea acestei provocări. Operatorii trebuie să îşi îmbunătăţească reţelele şi să dezvolte noi capacităţi pentru aş e pregăti pentru 5GtoB . E vorba aici despre reţele cu aplicaţii 5G pentru uz industrial , iar operatorii trebuie să se pregătească pentru asta prin îmbunătăţiri ale reţelelor, cum ar fi uplink, poziţionare şi detectare.
Scenariile sunt mai complexe decât cele pentru consumatori, iar Huawei dezvoltă reţele autonome care aduc inteligența reţelelor 5G, de la planificare şi construcție, la întreţinere şi optimizare. Operatorii pot servi şi ca furnizori de servicii cloud, integratori de sisteme şi multe altele. În China operatorii şi partenerii lor lucrează la standarde pentru aplicarea 5G în industrii ca extracţia de cărbune, producerea oţelului şi electricitate.
Ecologie
Apoi al treilea aspect are de-a face cu pregătirea industriei pentru a fi mai ecologică . Forumul Economic Mondial indică faptul că până în 2030 tehnologia digitală poate contribui la reducerea emisiilor globale de carbon cu cel puţin 15%.
Iată ce a declarat Ken Hu, președintele rotativ Huawei:
"Pe de o parte, avem o mare oportunitate de a ajuta toate industriile să reducă emisiile și să îmbunătățească eficiența energetică cu ajutorul tehnologiei digitale. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că industria noastră are o amprentă de carbon în creștere și trebuie să luăm măsuri pentru a îmbunătăți acest lucru. În prezent, Huawei folosește materiale și algoritmi noi pentru a reduce consumul de energie al produselor noastre și remodelăm siturile și optimizăm gestionarea energiei în centrele noastre de date pentru o eficiență mai mare."
"Am văzut atât de multe schimbări în ultimii doi ani - cu pandemia, tehnologia, afacerile și economia", a conchis Hu. "În viitor, pe măsură ce lumea începe să se redreseze, trebuie să recunoaștem oportunitățile care ni se prezintă și să ne pregătim pentru ele. Să ne pregătim tehnologia, afacerile și capacitățile."
Global Mobile Broadband Forum 2021 este găzduit de Huawei, împreună cu partenerii săi din industrie, GSMA și SAMENA Telecommunications Council. Forumul reunește operatori de rețele mobile, lideri verticali din industrie și parteneri ecosistemici din întreaga lume pentru a discuta despre cum să maximizezi potențialul 5G și să împingi industria mobilă înainte.
Pentru mai multe informații avem detalii aici .
Leave a Comment