O echipă de studenți de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) a prezentat la un concurs de antreprenoriat o idee de afaceri, pet-sitter, pentru îngrijirea animalelor de companie ale stăpânilor foarte ocupați, în locuințele acestora.
Daria Barbu, membru al echipei, spune că proiectul de afaceri prevede și un sistem de trakking, de urmărire a îngrijitorului, astfel încât proprietarul să știe în orice moment unde este și ce face animalul său de companie.
„Pet-sitting-ul îl putem defini ca un act de a avea grijă de un animal de companie la el acasă în timp ce stăpânul este ocupat cu serviciul sau este plecat în concediu. Am gândit această afacere care implică venirea îngrijitorului în casa animăluțului pentru a putea să-l scoată mai apoi la plimbare sau a se juca cu el în casă. Clientul își descarcă aplicația noastră pe telefonul mobil, completează un formular, se întâlnește cu pet-sitter-ul și stabilesc detaliile. Vom avea și un sistem de trakking, de urmărire a îngrijitorului, astfel încât proprietarul să știe în orice moment unde este și ce face animalul său de companie. Afacerea noastră are rolul de a veni în ajutorul stăpânilor de animale cărora timpul nu le permite să își scoată la plimbare cățelul sau să își hrănească pisicile acasă deoarece au un job cu un program dificil”, a spus Barbu, potrivit Mediafax.
Potrivit acesteia, pet-sitter-ul poate fi chiar un student, angajat part-time să aibă grijă de un animal de companie.
„Sunt sigură că o astfel de afacere ar prinde în Cluj-Napoca, unde sunt multe persoane care dețin un animal de companie, dar care și lucrează foarte mult și sunt nevoite să le lase singure acasă. În prima fază am putea îngriji cam 6 animăluțe. Beneficiile pe care le oferă afacerea constau în mai mult timp liber pentru stăpân iar animăluțele vor beneficia de afecțiune și îngrijire de către un personal calificat”, a explicat studenta la UTCN.
La concursul de planuri de afaceri și prototipuri realizate de studenții UTCN, „Demo Day”, s-au înscris 15 echipe care și-au prezentat proiectele cu scopul finanțării și validării acestora în fața unui juriu format din 10 antreprenori din diferite domenii de activitate.
Coordonatorul concursului din partea Societății Antreprenoriale Studențești din UTCN, Anca Constantinescu, a declarat la rândul său că potențialii finanțatori vor identifica dacă planurile de afaceri se adresează unor nevoi reale ale pieței și dacă oferă soluții eficiente și viabile.
„Proiectul pet-sitter mi se pare o idee drăguță, fiind multe persoane care dețin animale de companie și doresc ca acestea să fie îngrijite, să nu rămâne singure închise în casă. Cred că ar avea succes pe piață o astfel de afacere”, a subliniat Constantinescu.
Premiile Demo Day sunt în valoare de 20.000 lei.
Leave a Comment